Ce scrie pe eticheta apei: reziduu fix, sodiu, pH

Pe spatele aproape oricărei sticle de apă există un tabel mic, cu denumiri de minerale și cifre în miligrame pe litru. Puțini îl citesc, pentru că pare scris pentru chimiști. De fapt, trei valori spun cea mai mare parte din poveste: reziduul fix, sodiul și pH-ul. Iată ce înseamnă fiecare, ce praguri stabilește legea și cum verifici, la nevoie, buletinul de analiză din spatele etichetei.

Reziduul fix: câte minerale are apa, în total

Reziduul fix este cantitatea de substanțe minerale care rămâne după ce un litru de apă este evaporat complet, la 180 °C. Se exprimă în miligrame pe litru (mg/l) și descrie cât de mineralizată este apa, nu cât de bună este. O valoare mică indică o apă cu gust discret; o valoare mare, o apă cu gust mai pronunțat, în care mineralele se simt.

Pentru apele minerale naturale, Anexa 3 a HG 1020/2005 leagă câteva mențiuni de pe etichetă de praguri precise ale reziduului fix:

• „foarte slab mineralizată”: sub 50 mg/l;
• „oligominerală” sau „slab mineralizată”: sub 500 mg/l;
• „puternic mineralizată”: peste 1.500 mg/l.

Dacă eticheta folosește unul dintre acești termeni, cifra din tabel trebuie să se încadreze în pragul corespunzător. Este o verificare pe care o poți face singur, în câteva secunde.

Sodiul: pragul de 20 mg/l

Sodiul apare în tabel separat, tot în mg/l. Mențiunea „potrivită pentru regim sărac în sodiu” poate fi folosită doar dacă apa conține mai puțin de 20 mg/l. Dacă medicul ți-a recomandat să limitezi sodiul din alimentație, acesta este rândul de urmărit pe etichetă.

Două precizări juridice ajută la citirea corectă a cifrei. Prima: Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, în cauza C-157/14, că pragul se referă la sodiul total, din toate formele chimice în care se găsește, nu doar la cel provenit din sare. A doua: în cazul apelor, regulile europene nu permit formula „foarte scăzut conținut de sodiu”, chiar dacă valoarea măsurată este foarte mică.

În aceeași anexă există și mențiunea „potrivită pentru prepararea hranei sugarilor”. Ea se poate folosi numai după o testare clinică. Pentru formula de lapte praf, autoritatea irlandeză pentru siguranța alimentelor (FSAI) recomandă ca apa îmbuteliată să fie fiartă înainte, întrucât nu este sterilă. Pentru orice decizie legată de hrana unui sugar, reperul rămâne medicul pediatru.

Din gama Azuga

Apă de izvor Azuga

Plată sau carbogazoasă, în formate de la 0,5 l la 8 l, pentru acasă, la birou sau pe drum.

Vezi produsele

pH-ul: o cifră care descrie apa

pH-ul arată cât de acidă sau cât de bazică este apa, pe o scară de la 0 la 14, cu 7 ca punct neutru. Pentru apa potabilă, Legea 458/2002 admite intervalul 6,5–9,5. Cifra depinde în principal de dioxidul de carbon dizolvat și de bicarbonații pe care apa i-a preluat din roci, iar valoarea măsurată se poate modifica ușor după deschiderea sticlei și în funcție de temperatură.

Anexa 3 nu definește nicio mențiune pe baza pH-ului. Pe etichetă, pH-ul este o informație descriptivă, nu o categorie legală. Am explicat pe larg ce poate și ce nu poate spune această cifră într-un articol separat, despre pH-ul apei.

Celelalte rânduri din tabel

În afară de cele trei valori principale, tabelul mai cuprinde de obicei calciul, magneziul, potasiul, bicarbonații, clorurile, sulfații și nitrații. Toate sunt ioni dizolvați natural în apă, pe măsură ce aceasta trece prin straturile de rocă. Proporțiile dintre ei explică de ce două ape cu același reziduu fix pot avea gusturi diferite. Pentru nitrați, limita stabilită pentru apa potabilă este de 50 mg/l, așa că rândul lor merită o privire atunci când compari etichete.

Eticheta nu dă o notă apei. Descrie ce conține, iar mențiunile legale îți spun doar dacă descrierea se încadrează într-un prag stabilit de lege.

Cum citești un buletin de analiză

Valorile de pe etichetă provin din analize de laborator. Dacă un producător îți pune la dispoziție buletinul, merită să te uiți la câteva lucruri, în această ordine:

1. Cine a făcut analiza. Un laborator acreditat după standardul ISO/IEC 17025 a demonstrat, în fața unui organism independent, că metodele lui sunt validate și că rezultatele sunt trasabile.
2. Data și numărul buletinului. Analiza descrie apa la un anumit moment. Un buletin recent spune mai mult decât unul vechi de câțiva ani.
3. Cine a recoltat proba. Buletinul precizează, de obicei, dacă proba a fost prelevată de laborator sau adusă de beneficiar. În al doilea caz, laboratorul garantează rezultatul pentru proba primită, nu și pentru felul în care a fost luată.
4. Unitățile și metodele. Verifică dacă valorile sunt în mg/l, ca pe etichetă. O valoare scrisă cu semnul „<” înseamnă că substanța se află sub limita pe care metoda o poate măsura.
5. Microbiologia. Parametrii microbiologici apar, de regulă, cu mențiunea „conform” sau cu valoarea zero.
6. Comparația cu eticheta. Diferențe mici între buletin și etichetă sunt normale. Apa naturală variază ușor de la o perioadă la alta, iar analizele făcute la date diferite nu dau cifre identice.

În practică

Când iei o sticlă de pe raft, ajunge să te uiți la trei lucruri: denumirea de vânzare, reziduul fix și sodiul. Dacă eticheta folosește un termen precum „oligominerală”, compară-l cu cifra din tabel. Dacă ai o recomandare medicală privind sodiul, verifică pragul de 20 mg/l. Restul tabelului te ajută să compari gusturi, nu să alegi între o apă bună și una rea. Același mod de citire se aplică oricărei sticle, inclusiv celor de Azuga.