De la fulg la izvor: cum se formează apa de munte

Un fulg care cade iarna pe o culme nu ajunge direct în pârâul din vale. O parte din apa lui va curge repede la suprafață, dar o altă parte va coborî încet prin pământ și piatră, uneori ani la rând, până când va ieși din nou la lumină, într-un izvor. Drumul acesta, nevăzut, explică aproape tot ce prețuim la apa de munte: răceala, limpezimea și gustul ei.

Ciclul apei, privit de pe munte

Apa circulă într-un cerc pe care îl știm din școală. Se evaporă din mări, lacuri și sol, se condensează în nori și cade înapoi ca ploaie sau zăpadă. Pe munte, aerul care urcă pe versanți se răcește, iar o parte importantă din precipitații cade iarna sub formă de zăpadă.

Zăpada contează mai mult decât pare. Ea ține apa pe loc luni întregi și o eliberează treptat, pe măsură ce se topește primăvara. O ploaie torențială se scurge în mare parte la suprafață, pe când apa care se topește încet are timp să pătrundă în sol. De aceea, iernile cu zăpadă sunt importante pentru izvoarele din anul următor.

Coborârea prin sol și rocă

Odată ajunsă în sol, apa coboară prin porii pământului, apoi prin fisurile și golurile rocii de dedesubt. La o anumită adâncime, golurile sunt complet pline cu apă. Limita de sus a acestei zone se numește pânză freatică, iar stratul de rocă ce poate înmagazina și lăsa să circule apa se numește acvifer.

Apa din acvifer nu stă pe loc. Ea se mișcă lent, sub efectul gravitației și al presiunii, spre punctele mai joase. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) descrie izvorul foarte simplu: este locul în care un versant sau o vale taie pânza freatică, astfel încât apa iese singură la suprafață. Ploile și zăpezile noi reîncarcă acviferul și împing, la rândul lor, apa mai veche spre aceste ieșiri naturale.

Altfel spus, apa pe care o vezi curgând dintr-un izvor nu este, de obicei, cea care a căzut ieri pe munte. Este apă care a intrat în pământ cu mult înainte și care a fost împinsă afară de cea venită după ea.

Din gama Azuga

Apă de izvor Azuga

Plată sau carbogazoasă, în formate de la 0,5 l la 8 l, pentru acasă, la birou sau pe drum.

Vezi produsele

Filtrat de natură: rece, limpede, cu gust propriu

Pe drumul prin sol și rocă, apa trece printr-un filtru pe care nicio instalație nu îl poate reproduce la aceeași scară. Particulele în suspensie, mâlul și resturile vegetale rămân prinse în straturile de deasupra. Cu cât drumul este mai lung și mai lent, cu atât apa iese mai curată la vedere.

În același timp, apa nu rămâne neschimbată. Ea dizolvă încet o parte din mineralele rocilor prin care trece, mai ales calciu, magneziu și bicarbonați. Așa se explică de ce două izvoare aflate la câțiva kilometri unul de altul pot avea compoziții și gusturi diferite: fiecare poartă amprenta rocii prin care a trecut și a timpului petrecut acolo.

Răceala are și ea o explicație. Sub pământ, temperatura variază foarte puțin între zi și noapte sau între vară și iarnă. Apa subterană ajunge să aibă o temperatură stabilă, apropiată de media anuală a locului. La munte, unde media anuală e scăzută, izvoarele sunt reci chiar și în cea mai caldă zi de august.

Limpezimea vine din filtrarea descrisă mai sus. Merită însă reținut un lucru: o apă limpede nu este automat o apă bună de băut. Un izvor poate arăta impecabil și totuși să nu respecte criteriile de potabilitate. Doar analizele de laborator pot spune asta, iar pentru apa îmbuteliată ele sunt obligatorii.

Cât durează drumul

Nu există un singur răspuns. Timpul pe care îl petrece apa sub pământ depinde de tipul rocii, de cât de fisurată este aceasta, de adâncimea la care coboară apa și de distanța până la izvor. În unele locuri, drumul durează câteva zile sau săptămâni. În altele, durează ani sau decenii, iar în acviferele adânci, chiar mult mai mult.

Vârsta unei ape anume nu se poate ghici după gust sau după aspect. Ea se stabilește prin studii hidrogeologice dedicate. Când vezi pe undeva o cifră spectaculoasă despre vârsta unei ape, e normal să întrebi pe ce măsurători se sprijină.

Din izvor în sticlă

În România, legea face o distincție clară între denumiri. Apa minerală naturală trebuie recunoscută oficial de Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Apa de izvor este apă naturală, îmbuteliată direct la sursă, care trebuie să respecte criteriile de potabilitate și poate fi tratată doar în limitele stricte stabilite de lege. Ambele categorii pornesc însă de la același drum subteran descris aici.

Apa Azuga, de pildă, este o apă de izvor din zona Azuga, captată și îmbuteliată cu filtrare doar mecanică.

Cât despre rolul apei în corp, singurele afirmații autorizate la nivel european sunt simple: apa contribuie la menținerea funcțiilor fizice și cognitive normale și la menținerea reglării normale a temperaturii corporale. Efectul apare la un aport zilnic de cel puțin 2 litri, din toate sursele, adică din băuturi și din alimente la un loc.