pH-ul apei, explicat fără mituri

Puține cifre de pe eticheta apei au atras atâta atenție ca pH-ul. A devenit argument de vânzare, subiect de discuție și, uneori, pretext pentru promisiuni pe care nicio apă nu le poate ține. Merită luat de la capăt: ce măsoară, de fapt, pH-ul, ce spune legea despre el și ce rămâne din această cifră după ce bei paharul.

Ce măsoară, de fapt, pH-ul

pH-ul arată cât de acidă sau cât de bazică este o soluție, adică, mai exact, concentrația ionilor de hidrogen din ea. Scara merge de la 0 la 14. La 7, apa pură este neutră; sub 7, soluția este acidă; peste 7, este bazică, numită uneori și alcalină.

Scara este logaritmică, iar acest detaliu schimbă felul în care citești cifrele. O diferență de o unitate înseamnă o concentrație de zece ori mai mare sau mai mică a ionilor de hidrogen. Între pH 6 și pH 8, diferența este de o sută de ori, deși pe etichetă pare o diferență mică.

În apele naturale, pH-ul depinde mai ales de echilibrul dintre dioxidul de carbon dizolvat și bicarbonații pe care apa i-a preluat din roci. Apa de ploaie este ușor acidă, fiindcă absoarbe dioxid de carbon din aer. După ce se infiltrează în sol și traversează straturile de rocă, apa dizolvă minerale, iar pH-ul ei se schimbă în funcție de terenul prin care a trecut. Prin urmare, pH-ul unei ape de izvor este o urmă a geologiei locului, nu o calitate adăugată.

Ce spune legea

Pentru apa potabilă din România, Legea 458/2002 admite un pH între 6,5 și 9,5. Valoarea este încadrată la parametrii indicatori, adică printre cei care arată cum se comportă apa și sistemul prin care circulă. Un pH prea scăzut, de pildă, poate face apa agresivă față de țevile metalice.

Organizația Mondială a Sănătății nu stabilește o valoare-ghid pentru pH pe criterii de sănătate. În ghidurile sale privind calitatea apei de băut, pH-ul este tratat ca un parametru operațional, important pentru tratarea și distribuția apei.

Nici pentru apele îmbuteliate pH-ul nu definește o categorie. Anexa 3 a HG 1020/2005, care stabilește mențiunile permise pe etichetă în funcție de compoziție, se referă la minerale și la sodiu, nu la pH. „Alcalină” nu este o categorie legală de apă.

Din gama Azuga

Apă de izvor Azuga

Plată sau carbogazoasă, în formate de la 0,5 l la 8 l, pentru acasă, la birou sau pe drum.

Vezi produsele

Ce se întâmplă după ce bei

Drumul apei prin organism explică de ce cifra de pe etichetă are o viață scurtă. Primul loc în care ajunge, stomacul, are un mediu puternic acid, datorat acidului clorhidric din sucul gastric. Este un mediu mult mai acid decât al oricărei ape potabile, iar apa băută se amestecă cu el, indiferent de pH-ul pe care îl avea în sticlă.

Mai departe, organismul își reglează singur echilibrul acido-bazic. pH-ul sângelui este menținut într-un interval foarte îngust, în jurul valorii de 7,4, prin mecanisme proprii, în care rolul principal îl au plămânii și rinichii. Apa pe care o bei nu modifică acest echilibru.

pH-ul descrie apa din sticlă. Nu descrie și nu schimbă chimia organismului care o bea.

Ce nu poate face o cifră de pe etichetă

Odată pus în context, pH-ul devine ce este: o informație despre apă, utilă, dar limitată. Câteva lucruri nu le poate spune:

• Nu măsoară puritatea. O apă poate avea un pH în intervalul legal și să nu fie potabilă din alte motive. Puritatea se judecă după parametrii microbiologici și chimici, nu după pH.
• Nu măsoară mineralizarea. Două ape cu același pH pot avea compoziții foarte diferite. Pentru cantitatea de minerale, reperul este reziduul fix.
• Nu este o valoare fixă. pH-ul se modifică ușor după deschiderea sticlei, pe măsură ce apa schimbă dioxid de carbon cu aerul, și depinde de temperatura la care se face măsurarea. Cifra de pe etichetă provine dintr-o anumită analiză, făcută la o anumită dată.
• Nu este o afirmație de sănătate. Formulări precum „alcalinizează organismul” sau „neutralizează aciditatea” nu se află printre mențiunile autorizate în Uniunea Europeană. HG 1020/2005 interzice, separat, orice sugestie că o apă previne, tratează sau vindecă boli.

Ce contează, de fapt, când bei apă

Dacă pH-ul spune puțin despre efectul apei, cantitatea spune mult mai mult. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a stabilit în 2010 un aport adecvat de apă de 2,0 litri pe zi pentru femei și de 2,5 litri pe zi pentru bărbați. Cifrele includ apa din toate sursele, inclusiv din alimente, iar băuturile acoperă în mod obișnuit în jur de 70–80% din total.

Singurele afirmații de sănătate autorizate pentru apă în Uniunea Europeană privesc tocmai acest aport. Apa contribuie la menținerea funcțiilor fizice și cognitive normale și la menținerea reglării normale a temperaturii corporale, cu precizarea că efectul se obține la un consum zilnic de cel puțin 2 litri, din toate sursele. Nicio mențiune autorizată nu se referă la pH.

Așadar, când alegi o apă, inclusiv Azuga, merită să citești eticheta în întregime: denumirea de vânzare, sursa, reziduul fix și sodiul spun mai mult decât o singură cifră.